Urban Intervention 2017 2017-06-09T16:09:10+00:00

Proiectul presupune realizarea de rasteluri pentru biciclete și montarea lor în oraș,  pentru a îmbunătăți infrastructura existentă, precum și conceperea unui ghid de infrastructură urbană destinată parcării bicicletelor.

Chiar dacă numărul persoanelor care au ales bicicleta ca o alternativă ecologică de deplasare prin oraș este în continuă creștere în Timișoara, numărul locurilor de parcare corespunzătoare asigurate de municipalitate și nu numai este practic inexistent.

O suplimentare a rastelurilor funcționale și o bună amplasare a acestora ar facilita și încuraja folosirea bicicletei. Mai mult, ele pot fi adevarate sculpturi urbane, care pot duce la creșterea calității spațiului urban și la îmbunătățirea experienței urbane a bicicliștilor.

Proiect inițiat de EcoStuff Romania, realizat în parteneriat cu Flex România, finanțat de Flex Foundation